Programul de instalare poate fi pornit folosind fișierele de pornire plasate pe o partiție de disc dur/solid existentă, fie lansat de pe alt sistem de operare, fie invocând un încărcător de pornire direct din BIOS. Pe sistemele UEFI moderne, nucleul poate fi pornit direct din partiția UEFI fără a fi nevoie de un încărcător de pornire.
O instalare completă, de „pură rețea (pure network)” poate fi realizată folosind această tehnică. Acest lucru evită toate problemele legate de mediile amovibile, cum ar fi găsirea și inscripâionarea imaginilor CD/DVD.
Această secțiune explică cum să adăugați sau chiar să înlocuiți o instalare Linux existentă folosind GRUB.
La pornire, GRUB acceptă încărcarea în memorie nu numai a nucleului, ci și a unei imagini de disc. Această imagine de disc din memorie poate fi folosit ca sistem de fișiere rădăcină de către nucleu.
Copiați următoarele fișiere din arhivele Debian într-o locație convenabilă de pe discul dur/solid, de exemplu în /boot/newinstall/
.
vmlinuz
(binarul nucleului)
initrd.gz
(imaginea discului virtual)
Dacă intenționați să utilizați discul dur/solid doar pentru pornire și apoi să descărcați totul prin rețea, ar trebui să descărcați fișierul netboot/debian-installer/i386/initrd.gz și nucleul corespunzător netboot/debian-installer/i386/linux. Acest lucru vă va permite să repartiționați discul dur/solid de pe care porniți programul de instalare, deși ar trebui să faceți acest lucru cu grijă.
Ca alternativă, dacă intenționați să păstrați o partiție existentă pe discul dur/solid neschimbată în timpul instalării, puteți descărca fișierul hd-media/initrd.gz și nucleul său hd-media/vmlinuz, precum și să copiați o imagine de instalare pe discul dur/solid (asigurați-vă că numele fișierului se termină cu .iso
). Programul de instalare poate apoi să pornească de pe discul dur/solid și să se instaleze din imaginea de instalare, fără a avea nevoie de rețea.
În cele din urmă, pentru a configura încărcătorul de pornire, treceți la Secțiune 5.1.3, „Pornirea din Linux folosind GRUB”.